După ce am coborât din metrou la Unirii, şi am iesit la suprafaţă, neştiind ce caut pe acolo, am hotărât să iau 123 (sau orice alt număr), şi să încerc să ajung acasă. Okeeee… mă urc, mă aşez pe scaun, încep să îmi fac aer cu o hârtie, încep să ma schimonosesc de căldura, mă fâţâi, n-am stare, mă uit prin jur, şi ce-mi văd ochii? Un tip care mă privea insistent. Îi bag o privire de-a mea de-ar speria şi morţii, el nimic. Întorc capul, iar mă uit la el, el tot cu ochi pe mine era. Am repetat faza de vreo 5-6 ori. Deja devenise enervant şi încercam să fac pe nasoala, poate işi ia ochii ăia de pe mine. Fara rezultat. În sfârşit ajung la Eroilor, cobor, gata, mă credeam scăpata. Yuhuuuu! Şi aud… chemarea morţii: “Pssst!! Fata, fata! Heeeei, tuu! Pssssst!” Prima dată întorc fugitiv capul, fiind convinsă că nu eu eram cea strigată. Se repeta chemarea, de data asta ceva mai insistentă: “Pssssssssssssssst! Heeeeeeeeeeei!!!!!” Mă intorc, era tipul din autobuz. Îmi zic în sinea mea “Ce-o vrea şi ăsta?” şi îi bag un zămbet sictirit tipului, în timp ce el se îndrepta spre mine.

Eu: Da, ce e?

El: Ăăăă, vroiam să-ţi spun că te-ai murdărit pe pantaloni. Uite aici. Ah, ba nu. Uite aici.

Eu: Ok, merci. O zi bună!

El: Stai… stai. Că nu asta vroiam să-ţi spun.

Eu (deja iritată): Dar ce ?

El: Cum te cheamă?

Eu: Iulia. Hai că mă grăbesc. Paaa!

El: Nu, stai. Eu sunt Andrei. (fuck, asta e numele meu preferat!!!)

Eu: Îmi pare bine, dar ma grăbesc.

El: Hai sa ne vedem. Să ne cunoaştem mai bine… ( “să ne cunoaştem mai bine :> ” urăsc fraza asta!)

Eu: Sunt ocupată.

El: Dă-mi un număr de telefon… dă-mi numarul de Cosmote. Că mi-am luat acum telefon de la ei şi am o grăăămadă de minute.

Eu: N-am Cosmote, ia numarul de Vodafone că ma grabesc (Vroiam să ii dau numarul greşit, dar n-am reuşit. Mi-a dat beep, a văzut care e numărul… şi i-am zis “Pa, vorbim la telefon”)

El mai-mai că spunea ca în reclama de la Cosmote “Şi ce ne facem cu tata? Că suntem in reţele diferite!” Aproape ţopăind într-un picior a plecat… şi m-a lăsat în durerea mea.

Deci e prima dată când mi se întamplă să fiu agăţată pe stradă. Am fost agăţată în somn, în orice alt loc, dar nu pe stradă. Şi tipul chiar nu părea genul disperat… adică… hello! Ce pana mea vroia de la mine? Şi eu ca proasta, ori de ruşinea lui aşă, ori ca l-am văzut că ii tremura telefonul în mână, i-am dat numărul meu adevărat de telefon. Şi m-a întrebat şi unde stau, i-am zis Ghencea, el 13 septembrie. Haa, ce bucurie! Not!

Vouă fetelor vi s-a întâmplat să fiţi agăţate aşa din senin, pe stradă?

Dar voi, băieţilor, aţi agăţat tipe pe stradă?