Zilele astea mă întrebam: “Oare ce mai face Tarkan?” Păi ce să facă, succes. Pe Tarkan l-am descoperit acum vreo 7 ani, când eram cât pe ce să am un tată turc. El tot asculta Tarkan, mi-a plăcut şi mie, şi restul e poveste. La început nu înţelegeam cuvintele, dar pe parcurs a început mama să mi le traducă, şi mi-a plăcut şi mai mult muzica lui Tarkan. Din 2001,de când îl ştiu eu, a scos 5 albume, dar în total, de când a apărut in peisajul muzical, 9. Şi-a schimbat look-ul de nenumărate ori, s-a spus despre el că ar fi gay, a cântat prin toată Europa (şi în România) şi la cei 36 de ani pe care îi are continuă să aibă succes în tot ceea ce îşi propune şi arată de milioane.
În 2007 a scos un album nou, “Metamorfoz“. 7 dintre piesele de pe noul album au fost compuse de el.
Vay Anam Vay s-a născut în timp ce artistul lucra în studio la altă piesă. În 2 ore a compus Vam Anam Vay, şi după ce a ascult-o, s-a hotărât sa schimbe toată tema albumului după această piesă, chiar dacă unele melodii erau gata.
Dilli Duduk a fost compusă într-o perioadă grea din viaţa cântăreţului. A scris această piesă fiind indignat de toţi cei din jur care ştiu să inflorească lucrurile, cum ar fi revista Star de la noi.
Cat Kapı se referă la dezamagirile trăite de Tarkan în viaţa sentimentală. Acesta işi propune să nu se mai indragostească, dar nu rezistă tentaţiei.
Hop Hop este o piesă cu trimitere la ce se întamplă de obicei în politică şi la felul în care cei de la putere se folosesc de popor. Deasemenea, trage un semnal de alarmă asupra încălzirii globale, şi indeamnă oamenii să fie mai uniţi când vine vorba de a stopa violenţa şi totodata să ajute la înlăturarea rasismului.
Pare Pare îl scoate la suprafaţă pe adevaratul Tarkan. Prin această piesă el doreşte să fie perceput şi într-o altă formă decât cea din lumina reflectoarelor şi cea de pe tiparele revistelor (de scandal). Vrea ca oamenii să ştie să faca diferenţa între Tarkan-cântăreţul, un produs de imagine, şi Tarkan -omul de zi cu zi, care acţionează diferit faţa de omul de pe scenă.
Gun Gibi este confesiunea unui om îndrăgostit. Pentru toţi romanticii.
İstanbul Agliyor este pentru aceia care suferă după o despărţire. Ascultând piesa, vor şti că nu sunt singuri.
Arada Bir reprezintă o auto-evaluare şi demonstrează că Tarkan a experimentat aşa numitele “relaţii duble”, sau mai pe româneşte spus, a fost cu două femei în acelaşi timp. Artistul declară cu referire la această piesă, că a înşela face parte din natura umană.
Bam Teli vorbeşte despre jocurile pe care uneori ne place să le facem în relaţiile cu ceilalţi. Jocuri, care odata terminate, lasă un urme rani adânci. Prin această piesă, Tarkan îndeamnă oamenii să mai lase de la ei, să mai tacă uneori, căci timpul le rezolvă pe toate.
Dedikodu este o melodie care protesteaza contra bârfelor. Fiind un artist, ştie cât rau pot face nişte vorbe aruncate in paginile unei reviste, sau in programul unei emisiuni mondene. Tarkan îşi roagă fanii să aibă încredere în el, şi nu în zvonurile lansate prin presă de oameni cu intenţii rele.
Albumul “Metamorfoz” a fost lăudat de Asociaţia Limbii Turce pentru folosirea unor expresii, astfel fiin un bun exemplu pentru tineri. Deci, în mare parte, meritul îi revine iubitului meu artist, Tarkan, deoarece el a compus majoritatea pieselor. De altfel, în numai 3 saptămâni de la lansare, albumul s-a vândut in 300.000 de copii, pentru care, potrivit industriei muzicale din Turcia, albumul a câştigat discul de diamant. Spuneţi voi că nu e tare!
Pentru videoclipul piesei “Arada bir“, Tarkan a filmat cu frumosul model de origine română, Anda Mocanu, câstigatoarea Miss Ugo Models 2008.
Primul piesă pentru care s-a filmat videoclip, de pe albumul “Metamorfoz“, este “Vay Anam Vay”
Dar piesa mea preferata rămâne (deocamdată) “Dedikodu”
Acum profit de ocazie că parinţii mei sunt în Turcia şi ii rog să-mi cumpere albumul. Tarkan, alături de alţi câţiva artişti, face parte din categoria celor cărora merită să le cumpăr albumele.
7 Responses for "Tarkan"
e superb baiatuuuul






[...] a apărut clipul “Dilli Duduk”. Este al 3-lea videoclip realizat de pe albumul “Metamorfoz“. Îmi place, normal că îmi place Doar este al lui [...]
Soooopeeeer bayatwul!!!

@Smile Bam:
Hai mai taci!
[...] single, Uyan, a fost compus in totalitate de Tarkan si nu face parte din albumul Metamorfoz. Chiar daca nu intelegeti cuvintele, clipul si felul in [...]
buna.. am vazut ca eshti fana tarkan.. shi eu ascult de putin timp o melodie care m ar interesa foarte tare traducerea. pe situri n o gasesc. se numeste pare pare.
si eu am vorbit cu un tip turc 3 ani dar nefericirea a facut ca o boala sa l rapuna.mi as dori tare mult sa mi traduci shi mie melodia pare pare ca nu prea o inteleg bine cu toate ca nu prea ai nevoie de traduceri la melodiile lui totushi …multumesc
Leave a reply