Va fi un post trist.Asa ca daca nu vreti sa va incarcati aiurea,nu cititi.
O bunica.Si o nepoata.Se iubesc una pe alta mai mult ca orice.Nu pot trai una fara alta.Impreuna mananca prajituri,impreuna rod un colt de paine.Daca pe fetita o “doale”,mamaia pupa.Mamaia pupa si talpile si gurita.Mamaia se lasa trasa de par,de urechi de nas.Ca nah,doar de aia e mamaie.Cand sunt impreuna,cele doua au impresia ca pot infrunta toata lumea si pot merge mai departe oricum.Dar fetita se mai poarta si urat.Nu se gandeste decat la clipa de acum.Cand creste,incepe sa aiba remuscari pentru ce ii face bunicutei.Poate nu o necajeste din rautate,dar crede ca e amuzant.Bunicuta plange.Pacat ca deja e la varsta cand toti o cred senila.Poate chiar asa e.Dar tot mamaie ramane.Fetita acum incepe sa se poarte frumos.Pretuieste fiecare mangaiere,fiecare sarut pe care i-l mai poate oferi.Incearca sa memoreze tonul si intonatia bunicii cand ii spune “te iubesc”.Fetita si bunica simt ca se apropie clipa.Clipa cand trebuie sa-si dea ultimul pupic,cand trebuie sa se priveasca pentru ultima data in ochi,cand trebuie sa isi mangaie crestetul capului una alteia pentru… ultima data.E noapte,o noapte lunga.Bunicuta priveste spre nicaieri,parca prin nepoata.Aceasta incearca sa ii intalneasca privirea,si sa inghete clipa.Incet,sufletul i se stinge bunicutei.Tresare de cateva ori la atingerea fetitei,i se scurg doua lacrimi,si intra din nou in starea dinainte.Pare ca intelege ce se intampla,pare ca nu.Tresare la auzul vocii fiecarui dintre copiii ei.Moare incet,dar greu.Fetita nu va uita niciodata aceea noapte.Nu va uita cum a tinut-o de mana,cum a mangaiat-o,cum a sarutat-o pe mamaie.Poate atunci mai mult ca niciodata.Pentru ultima data.Acum fetita regreta ca nu a putut face ceva sa opreasca aceea trecere.Poate ca trebuia sa traga de bunicuta,sa o cheme inapoi.Dar stie ca nu avea ce face.Dar totusi regreta.Sunt clipe in care simte ca ii lipseste ceva din ea,de langa ea.Doarme pe pernuta bunicii,ar vrea parca sa o simta aproape.Se bucura enorm cand o viseaza.Cand o viseaza simte intr-adevar pielea bunicii,ii simte vocea,ii simte…tot.Ar vrea sa dureze visul cat mai mult.Chiar si cand se trezeste simte ca a fost adevarat.Bunica e inca langa ea.Si se iubesc,si rad,si plang,si mananca prajituri,si rod un colt de paine impreuna…in vis.
Acum ce simte fetita…simte un gol.Chiar se simte acel gol despre care vorbeste toata lumea.E puternic.Te face sa simti ca explodezi de dor.Da,un gol ce iti inunda trupul.Se elibereaza prin lacrimi.Repede,repede,sterge-le fetito.Vine mami si se intristeaza si ea.Si tu nu vrei asta.
22 Responses for "Trist"
M-ai daramat cu postul asta.
Eu am zis la inceput ca va fi trist…
Am retrait fiecare minutel din postul tau…Numai ca eu inca imi mai rog lacrimile sa curga…dar nu vor…sunt incapatanate…
Imi pare rau ca ti-am trezit amintiri dureroase…
Stai linistita. Fac parte din viata…din noi, si bucuriile si tristetile.
Pai sa finalizez ce mi-am propus si voi scrie pe blog la momentul potrivit……poate nici nu iese nimic si
oare daca nu simtim cu atata traire pe cei ce ne-au mangaiat in zorii vietii inseamna ca nu i-am iubit?…nu pot zice ca am fost preamic…dar am o problema, nu reusesc sa imi amintesc…ce tin minte era ca imi placea foarte mult sa ma plimb prin padurile de unde am copilarit…wtf is wrong with me?
Frumos….
mi-au dat lacrimile..pe bune…maine ma duc sa o vad pe bunica…
Imi pare rau de lacrimile tale,dar ma bucur ca poate ce-am scris te-a impulsionat putin sa mergi la buni
Cu adevarat trist… am trecut si eu prin asta,acum 4 ani
(dar era vorba de bunicul). Asta e viata.Nu avem cum sa impiedicam asta. E firesc…
@Roby: Imi pare rau pentru bunicul tau.Stiu ca asta e viata … ca e firesc,dar pur si simplu inca nu ma pot obisnui cu ideea.
Cred ca este cel mai trist lucru pe care l-am citit vreodata
ceva spus din adancul sufletului
iti inteleg suferinta . A pierde o fiinta draga este probabil una dintre cele mai triste intamplari, dar aceasta este viata si trebuie sa ne resemnam si sa nu uitam niciodata cine a fost persoana respectiva in viata noastra
@wolf: Uff … imi pare rau ca intristez atatea persoane cu ce am scris …
sincer m-ai impresionat foarte mult …. citind imi aminteam de bunicul meu care a murit acum 5 ani … vreau sa sp k atat de mult tineam la el .. doamne deci nici acum nu imi vine sa cred cu toate k nu mai este printre noi nu il voi uita niciodata si stiu k este tot timpu langa mine … cand il visez imi vine sa nu ma mai trezesc … l-am iubit enorm … pt k eu la el la tara mi-am petrecut copilaria , era ca un tata pt mine . In privechi vreau sa sp k stateam langa el si nu imi venea sa cred k este acolo in patut … i sp k nu i este locul acolo ci locul lui este dincolo in patul nostru unde dormeam in fiecare noapte …. In ziua inmormantarii vreau sa sp k am simtit k imi fuge pamantul de sub picioare , nimeni nu se mai intelegea cu mine , eram cu totul alta persoana , am plans cum nu am plans niciodata .
Deci v-am povestit si eu o particica din tot ce am trait atunci … acum dupa toate aceste randuri parca ieri o fost toata intamplarea … of ce naspa
asta e toti o sa ne ducem la doamne doamne mai devreme sau mai tarziu ….

@Giulia: Imi pare tare rau si pentru bunicul tau.Asa eram si eu.Ma uitam si nu puteam sa cred.Parca nici acum uneori nu pot realiza ca nu mai e…
[...] nu in ultimul rand,ar fi fost ziua bunicii mele.Ar fi facut 80 de ani … [...]
[...] tine. Acum un an m-ai [...]
Kitty capul sus. Esti o persoana puternica. E dureros si foarte greu…..dar cineva ne iubeste si nu vrea sa ne vada asa tristi.
sorin’s last blog post is : Grand Theft Auto IV oficial pe PC
pffffff…mi-au dat si lacrimile citind acest post….foarte profund….
dar totusi prea trist
fruntea sus..kitty..ca toate fac parte din viatza…si trebuie sa le acceptam asa cum sunt….chiar daka uneori e mai multa tristetze decat bucurie…dar parca….atunci cand ai parte de un strop de fericire…uiti de toate necazurile si tristetile de care ai avut parte…

pwp ai grija de u

Interesant, unele lucruri, desi nu am trait degeaba pe fata acestui pamant, tind sa ne ia periodic prin surprindere, ca si iarna pe cei de la guvernare.
Acum, un pic mai serios discutand, daca stam putin sa ne punem problema de ce traim, de ce ne nastem, de ce lacrimam, ne bucuram, iubim, uram etc, daca ne oferim raspunsul “ca sa murim” suntem oameni slabi. Nu spun sa nu traim in sentiment, dar hai sa ne punem intrebarea asta: de ce traim ?
Care este singurul motiv concret ? raspunsul ar fi tot o intrebare, pe care daca fiecare om si-ar pune-o pe acest pamant cu siguranta s-ar schimba lumea radical intr-o clipita: cine sunt eu ?
Este o intrebare simpla, la care insa nu exista raspuns decat atunci cand nu mai este nimeni sa il exprime. Este unicu motiv pentru care traim, pentru care rasuflam, pentru care existam ca inspiratie pentru altii, pe care insa nu il descoperim niciodata constient, decat atunci cand nu mai putem oferi un raspuns. Si asta este bine, pentru ca bunicii, in cazul unora parintii ce ne-au parasit, cu siguranta au aflat raspunsul ultim al tuturor intrebarilor vietii, si acest lucru le-a oferit pacea eterna.
Trebuie sa recunosc, insa, ca si eu m-am inmuiat cand am citit ce ai scris aici si mi se pare extraordinar sa poti simti asa, sa poti reda atat de bine ce simti, si mai ales sa nu iti fie frica sa o faci.
Extraordinar de frumos si de… cenusiu intr-un fel…
Mi-au dat lacrimile… Si mie nu-mi dau lacrimile kiar asa usor
nauna´s last blog post is : Cornuta!
Leave a reply